0772 136 122 Audit gratuit

Cine sunt și cum lucrez

Țin online primăria Șimleului, școala, centrul de informare turistică și sistemul prin care oamenii rezervă sala de sport. Restul e aceeași treabă, făcută pentru afacerea ta.

Mă numesc Paul Pasztor. Construiesc lucruri pe internet din 1998, pentru oameni care au o afacere bună, dar prea puțini știu de ea.

Cum am ajuns aici

Nu am început în tehnologie. Am pornit în 1996, vânzând publicitate. De acolo am trecut la grafică, apoi la web. În 1998 am ajuns la DNT, unul dintre primii furnizori de internet din Cluj. În 2000 am trecut la Recognos, a doua firmă americană care a deschis birou la Cluj, înainte ca orașul să devină ce e azi. În 2002 mi‑am făcut prima firmă, Dot Design Studio, și am crescut‑o pe Elance, care azi se numește Upwork, lucrând aproape numai cu clienți din Statele Unite. Puțini clienți, proiecte mari, deliberat.

În paralel am avut un magazin de jucării, cu vânzare în magazin și online. Site‑ul l‑am făcut și l‑am administrat singur. L‑am vândut în 2010. Ăsta e detaliul care contează când vorbim despre afacerea ta: știu cum e să ai stoc, să plătești chirie și să te uiți la vânzările de ieri, nu doar cum se face un site pentru cineva care are toate astea.

Între 2010 și 2020 am călătorit și am fotografiat. În 2020 m‑am întors în business și am înființat MindGrid.

Ce fac acum

Pun afaceri locale online și le țin acolo. Nu livrez un site și plec. Construiesc fundația, aduc oamenii și rămân lunar, fiindcă altfel nu se vede nimic în cifre.

Administrez prezența online a unei bune părți din Șimleu Silvaniei și din Sălaj. Primăria orașului. Școala. Centrul de informare turistică. Sistemul prin care oamenii rezervă sala de sport. Sistemul de sesizări, care a ieșit din nevoia primăriei și a devenit produs propriu, configurabil pentru orice primărie din țară. Serviciile funerare. Cafeneaua din centru. Clubul de karate. Școala de fotbal. Cabinete, saloane, firme de producție, fotografi.

În iulie 2026 am cartografiat tot orașul: 367 de firme, instituții și organizații. 98 au site. 100 sunt doar pe Facebook. 169 nu există deloc online. Ăsta e terenul pe care lucrez și motivul pentru care înțeleg problema unei afaceri mici mai bine decât o agenție din București.

Cum lucrez

  • Întâi local, apoi public. Nimic nu ajunge pe site‑ul tău fără să fi fost construit și verificat înainte, pe o copie.
  • Conturile sunt ale tale. Domeniul, găzduirea, fișa de Google, contul de reclame. Eu am acces ca administrator, nu ca proprietar. Dacă mâine ne despărțim, pleci cu tot.
  • Bugetul de reclame îl plătești direct. Nu pun adaos pe el și vezi exact unde se duce fiecare leu.
  • Raport la finalul fiecărei luni. Ce s‑a lucrat, câte ore, ce s‑a schimbat în cifre, ce urmează. Fără jargon.
  • Îți spun și când nu îți trebuie. Uneori banii sunt mai bine cheltuiți altundeva. Prefer să pierd o vânzare decât să iau bani pe ceva care nu îți aduce nimic.

Cu cine lucrez

Nu lucrez singur. Echipa MindGrid e formată din programatori, designeri și specialiști în marketing, fiecare cu meseria lui. Ascult întâi și construiesc după.

Vezi serviciile

Echipa MindGrid

Programatori, designeri și specialiști în marketing, angajați, nu colaboratori. Ei duc treaba la capăt, eu răspund pentru ea. Omul pe care îl suni când ceva nu merge rămâne același, indiferent cine a scris codul.

Paul Pasztor

Paul Pasztor

Owner / Manager

Eu sunt omul cu care vorbești, de la prima discuție până la raportul de la finalul lunii.

Darius Făt

Darius Făt

Digital Growth & SEO Strategist

Darius se ocupă de creștere și de căutare: ce se schimbă în cifre de la o lună la alta și de unde vine schimbarea.

Vlad Dregan

Vlad Dregan

Developer & Project Manager

Vlad conduce partea de execuție și scrie codul temelor. Face și design, deci duce singur o pagină de la schiță până la varianta care merge.

Elena Trif Cocoru

Elena Trif Cocoru

Assistant Manager

Elena ține firul proiectelor: cine ce face și până când.

Mihai Pasztor

Mihai Pasztor

Copywriting & Brand

Mihai ține comunicarea și brandul: textele, vocea și coerența a tot ce publică firma. Grija lui e ca firma să sune a aceeași persoană oriunde dai peste ea.

Rareș Lungu

Rareș Lungu

SEO Consultant & Content

Rareș scrie textele care trebuie să și urce în căutare. Două meserii care se bat des între ele, fiindcă ce sună bine nu e mereu ce caută oamenii.

Mircea Chira

Mircea Chira

Senior Graphic Designer

Mircea face grafica, pe web și pe print. Lucrează cu mine din 2004, iar multe dintre site-urile de aici arată cum arată fiindcă a trecut el peste ele.

Andreea Balazs

Andreea Balazs

Senior UX/UI Designer

Andreea desenează interfețe. Lucrează pe proiectele partenerilor noștri din Statele Unite.

Alexandru Radu

Alexandru Radu

UX/UI Designer

Alexandru desenează interfețe. Machetele lui merg la developeri cu măsurile puse, nu ca imagini de ghicit.

Anca Pătrășcanu

Anca Pătrășcanu

UX/UI Designer

Anca desenează interfețele: unde stă fiecare lucru pe ecran și ce se întâmplă când omul apasă. Lucrează pe machete, înainte să se scrie codul.

Alin Moale

Alin Moale

Frontend Developer

Alin scrie codul care face din machetă un site care merge, inclusiv pe telefon.

Viktoria Borzasi

Viktoria Borzasi

SEO Consultant

Viktoria lucrează pe căutare: ce caută oamenii și ce lipsește de pe site ca să apară.

Mihai Făt

Mihai Făt

Senior Software Engineer

Mihai lucrează pe partea de software: funcții și integrări, tot ce trece dincolo de o pagină de prezentare.

Alexandra Radu

Alexandra Radu

Marketing & Content

Alexandra scrie textele de pe site și duce campaniile.

Iulia Moisi

Iulia Moisi

Web Designer

Iulia face design de site, de la prima schiță până la varianta pe telefon.

Vezi proiectele

Vrei să vezi unde stai tu?

Îți fac un audit gratuit al prezenței online și îți spun ce te costă acum, în clienți și în lei.

Cere auditul gratuit